10.12.2008

5 inovatii care vor schimba omenirea in urmatorii 5 ani

Compania IBM a prezentat miercuri al treilea anuar intitulat "IBM Next Five in Five", ce contine o lista cu cele mai importante inovatii care pot schimba felul in care oamenii vor munci, vor trai si se vor bucura de urmatorii 5 ani. Documentul intitulat "The Next Five in Five" se bazeaza pe cercetarile de marketing si trendurile societatii care in general determina evolutia unui individ in plan personal si social. In urmatorii cinci ani se estimeaza ca inovatiile tehnologice extrem de avansate ne vor schimba vietile:
1) Pentru economisirea resurselor energetice vor fi construite tehnologii solare in asfalt, tablouri si ferestre!

In urmatorii 5 ani, specialistii prognozeaza ca energia solara va deveni o optiune mult mai avantajoasa pentru toti locuitorii planetei. Pana acum, acest lucru a fost dificil de realizat din cauza costurilor prea mari. Insa, evolutia tehnologica va permite folosirea unor pereti solari de o suta de ori mai subtiri, cu o profitabilitate maxima, care ar putea fi folositi nu doar pentru captusirea tavanelor, dar si a fatetelor cladirilor, a gemurilor si chiar a telefoanelor mobile.

2) Pentru sanatatea oamenilor, se vor folosi boluri de cristal "genetice"!

Ce ar fi sa stiti cum va evolua starea de sanatate in urmatorii 5 ani? Sa stiti cu exactitate de ce afectiuni sa va feriti, invingand "predispozitiile" si eliminand factorii exogeni care provoaca anumite maladii? De pilda, chiar daca ni se atrage atentia asupra riscurilor consumarii cartofilor prajiti, sa puteti sa consumati portii duble din acest produs fara teama de a face ulcer sau sa riscati diagnosticul de colecistita ori colon iritabil? Potrivit estimarilor, in urmatorii 5 ani este posibil ca medicul dumneavoastra sa va intocmeasca o harta genetica cu riscurile de imbolnavire, dar si cu indicatii precise pentru prevenirea declansarii anumitor boli, totul doar cu ajutorul informatiilor stocate la nivelul ADN si totul cu un cost rezonabil: aproximativ 200 de dolari. Veti putea sa va schimbati stilul de viata si sa adoptati tratamente exacte recomandate doar pe baza "misterelor relevate de genomul uman". Cu ajutorul hartii genetice, si companiile farmaceutice vor fi capabile sa introduca medicamente multe mai eficiente.

3) Oamenii vor putea comunica online cu diverse pagini web!

Cautarile pe internet se vor schimba radical in urmatorul cincinal. In viitor va fi posibila navigarea de tip "hands free", doar prin intermediul vocii, fara utilizarea monitorului si a tasturii. Noul trend tehnologic va permite o schimbare a modului in care utilizatorii de pagini web vor interactiona in spatiul virtual, din punct de vedere al colectarii si procesarii informatiilor, folosind comunicarea verbala in locul celei scrise. Prin intermediul asa-numitelor "voice-sites", oamenii de pe intregul mapamond vor putea comunica mult mai usor si rapid, doar prin comenzi vocale, fara sa fie nevoiti sa foloseasca textul scris ca forma de expediere sau receptionare a unui mesaj.

4) Oamenii vor avea asistenti personali digitali pentru cumparaturi!

Ati vazut o rochie draguta sau un mobilier la reducere pe un site de profil, dar sunteti inca indecis daca merita achizitia? Din 2013 veti avea un consilier personal care sa va asiste cand veti dori sa faceti cumparaturi online. Odata facuta comanda, produsul dorit va fi livrat la domiciliu, dupa ce veti achita nota de plata, evident, tot online.

5) Amnezia va deveni doar ... o amintire!

Excesul de informatii acumulate in cursul zilei va face sa aveti lapsusuri si acest lucru va enerveaza extrem de tare, provocandu-va insomnii? Nu va faceti griji. In urmatorii 5 ani, specialistii ne dau asigurari ca vom beneficia nu de un supliment de lecitina, ci de o "tehnologizare extinsa" a vietii de zi cu zi. Vom putea sa ne amintim cu exactitate ce ne-am propus sa cumparam de la bacanie, ce telefoane avem de dat in ziua urmatoare si chiar ce reclame am vazut in bannerele insirate pe autostrada catre aeroport. Toate acestea vor fi posibile prin imprimarea audio si video a tuturor detaliilor importante pe care am fi vrut sa le stocam in memorie, dar nu am reusit. Vom avea o "asistenta" care ne va aminti ce puncte avem pe agenda; este vorba de un telefon inteligent, echipat astfel incat sa stocheze informatiile necesare reamintirii detaliilor utilizatorului personal. Si asta pentru ca - dupa cum opineaza specialistii - intrarea in era digitala este abia la inceput si trebuie materializata in urmatorii ani in beneficii concrete pentru omul modern.

Niciun comentariu: