02.02.2009

Life-Inedit

India lansează cel mai ieftin laptop - numai 10 dolari
Autorităţile din India vor prezenta, marţi, prototipul unui laptop al cărui preţ va fi de 500 de rupii (zece dolari), ca parte a unui proiect de a facilita accesul la informaţie în zonele rurale ale ţării. Modelul, dezvoltat în ultimii trei ani, va fi prezentat marţi la o conferinţă pentru lansarea unui program de sprijinire a accesului la educaţie în mediul rural. Un alt proiect care viza fabricarea unui laptop ieftin, respectiv programul cercetătorului american Nicholas Negraponte "Un laptop pentru fiecare copil", a întâmpinat dificultăţi în atingerea preţului fixat de 100 de dolari, după ce companii mari ca Intel au refuzat să coopereze, şi ar putea ajunge la un preţ de circa 200 de dolari. Având în vedere eşecul lui Negraponte, specialiştii consideră că planurile Indiei de a lansa un laptop la un preţ de zece dolari este nerealist. Un oficial guvernamental a confirmat că autorităţile vor prezenta marţi programul laptopului de 500 de rupii, însă a refuzat să ofere detalii.


Angelina şi Brad vor să se mute în Brazilia
Actorii Angelina Jolie şi Brad Pitt, celebri pentru familia lor multirasială, pentru numeroasele locuinţe deţinute în diverse locuri ale lumii, dar şi pentru faptul că obişnuiesc să călătorească mult, au decis să-şi achiziţioneze o casă în Brazilia. Angelina Jolie l-a presat pe Brad Pitt să turneze un film în zonă, după ce şi-a petrecut Crăciunul din 2007 vizitând taberele de refugiaţi din Costa Rica. Jolie, în vârstă de 33 de ani, nominalizată la premiile Oscar pentru rolul din filmul "Changeling/ Schimbul", a declarat recent că simte că munca sa are un impact prea mic asupra continentului sud-american, după ce a fost numită ambasador al bunăvoinţei din partea ONU, în urmă cu opt ani. Jolie intenţionează să se întoarcă în America de Sud pentru a participa la mai multe activităţi caritabile. O sursă apropiată cuplului a declarat: "Brad nu trebuie să fie îndemnat prea mult, pentru că el oricum îşi doreşte să devină cunoscut pentru faptul că este un actor aventuros, precum Harrison Ford". Familia Jolie-Pitt se va deplasa în această primăvară în Brazilia, unde Brad va participa la filmările producţiei "The Lost City of Z". Pitt va interpreta rolul colonelului britanic Percy Harrison Fawcett, dispărut în jungla braziliană în 1925, pe când căuta miticul "Oraş al lui Z".

Niciun comentariu: