22.12.2008

Doina Matei, "ucigaşa cu umbrela", cere ajutorul preşedintelui Napolitano

ROMA / 16:58, 22.12.2008

Doina Matei, condamnată la 16 ani de detenţie pentru uciderea unei tinere căreia i-a înfipt o umbrelă în ochi la Roma, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Italiei în care cere să ispăşească pedeapsa privativă de libertate într-un centru special, unde să poată avea grijă de cei doi copii ai săi.

"M-am prostituat pentru a le oferi un viitor copiilor mei. Nu am venit în Italia pentru a deveni o infractoare. Nu îmi este ruşine că mi-am vândut corpul în fiecare seară şi mi-aş da viaţa ca Vanessa să revină printre noi. Dar îmi este dor de cei doi copii", declară Doina Matei în scrisoarea adresată preşedintelui Giorgio Napolitano.
Doina Matei a ucis-o pe italianca Vanessa Russo, în vârstă de 22 de ani, înfigându-i o umbrelă în ochi, în aprilie 2007, în timpul unei altercaţii izbucnite între cele două tinere, în staţia Termini a metroului din Roma.

"Ajutaţi-mă, pentru că nu mai rezist să stau departe de cei doi copii de şase şi şapte ani", adaugă Doina Matei în scrisoarea citată de cotidianul Il Messaggero.

"Nu voiam ca acea zi să vină vreodată. Nu mai am forţa să lupt cu suferinţele acestei vieţi. Daţi-mi o şansă domnule Napolitano, sunteţi ultima mea speranţă. Închisoarea îmi termină viaţa şi îmi este teamă", scrie Doina Matei.

În următoarele zile, avocatul româncei va prezenta o cerere de ispăşire a pedepsei într-un centru special. Potrivit site-ului Newsrimini.it, Doina Matei ar dori să execute restul pedepsei privative de libertate într-un centru al comunităţii catolice Papa Ioan al XXIII-lea.

Niciun comentariu: