04.01.2009

Fiul lui John Travolta a murit

Roma / 03:56, 4.01.2009

Fiul actorului John Travolta, Jett, în vârstă de 16 ani, a murit vineri, în timp ce se afla cu familia în vacanţă în Bahamas, potrivit informaţiilor oferite de poliţie şi de avocatul starului.

Jett Travolta a murit în urma unui atac cerebral, pe când se afla în locuinţa familiei din staţiunea Old Bahama Bay, în Bahamas, a indicat avocatul familiei, Michael Ossi.

Se pare că adolescentul s-a lovit la cap, iar un îngrijitor l-a găsit fără cunoştinţă în baie, vineri dimineaţă. Băiatul a fost transportat la spitalul Rand Memorial din Freeport, unde s-a declarat decesul, potrivit poliţiei din Bahamas.

Jett, care a mai suferit atacuri cerebrale, era cel mai mare dintre copiii actorului John Travolta şi ai soţiei sale, actriţa Kelly Preston. Cei doi actori mai au o fiică în vârstă de 8 ani, Ella.

Poliţia a adăugat că urmează să se facă o autopsie pentru a se afla cauza decesului. Familia Travolta, care deţine locuinţe şi în California şi Florida (SUA), sosise în Bahamas marţi, cu un avion particular, a indicat poliţia.

John Travolta, în vârstă de 54 de ani, este actor, dansator şi cântăreţ şi este cunoscut pentru rolurile sale din filme precum "Febra de sâmbătă seara" şi "Pulp Fiction", pentru care a fost nominalizat la premiile Oscar. De asemenea, a câştigat un premiu Globul de Aur pentru rolul din filmul "Un mafiot la Hollywood". Este căsătorit cu actriţa Kelly Preston, în vârstă de 46 de ani, din 1991.

Niciun comentariu: