17.01.2009

Tehnologie Avansată

Birou "extraterestru" de 40.000 $
Desprins parcă din seria de filme Alien, această staţie de lucru personală de la NovelQuest a încântat vizitatorii de la CES 2009. Emperor Workstation ar trebui să ofere un nivel de confort şi dotări care să facă din statul în faţa calculatorului o plăcere. Cei dispuşi să plătească o sumă cel puţin egală cu cea menţionată în titlu vor primi un scaun Recaro din piele, luat din maşinile sport. Pe lângă toate ajustările posibile, acesta poate fi răcit sau încălzit în funcţie de preferinţe. După ce te-ai aşezat, mecanismul hidraulic din spatele scaunului îţi aduce în raza vizuală cele trei monitoare de 19" cu o rezoluţie totală de 3840x1024. Bănuim că printre opţiunile de personalizare este inclusă şi posibilitatea instalării unul singur ecran mai mare.
Dacă eşti pasionat de jocuri sau filme, Emperor Workstation este dotat cu un sistem audio 5.1 de la Bose care să te integreze în acţiune. Pentru senzaţii realiste, subwooferul este plasat exact sub scaun. Alături de confortul oferit atunci când te aşezi, întregul sistem este dotat cu un aparat de purificare a aerului şi un sistem de iluminare cu LED-uri care imită lumina naturală.
La alegere, calculatorul din dotare poate fi un PC sau un Mac. Baza staţiei de lucru dispune de o sursă de alimentare cu UPS ce ţine sistemul pornit chiar şi 3 ore după ce s-a întrerupt curentul. Înălţimea maximă la care ajunge staţia este de 2,1 m, iar greutatea ajunge la aproximativ 150 kg. În cazul în care lumina din cameră incomodează utilizatorul, NovelQuest Emperor se poate roti 360 de grade în jurul axei sale. Preţul spune destul de clar ce fel de venituri trebuie să ai ca să-ţi permiţi un asemenea de lux.



Intel Atom N280 - un upgrade mic si scump
Aceia dintre dumneavoastră care şi-au achiziţionat un netbook şi au avut curiozitatea să se uite prin specificaţiile de sistem au putut observa că inima portabilului poartă numele de Intel Atom N270. Cu o frecvenţă standard de 1,6 GHz la un FSB de 533 MHz, procesorul stă pe o placă de bază cu un chipset 945GSE. Intel a pregătit o versiune nouă a lui Atom, numită N280 care se doreşte a fi un upgrade din mai multe puncte de vedere. În primul rând, frecvenţa a fost crescută la 1,66 GHz, iar FSB-ul a ajuns la 667 MHz. Mai mult, platforma Atom va primi un nou chipset numit GN40 care ar trebui să aducă un mic spor de performanţă. Sunt unele zvonuri că principalul avantaj al noului procesor va fi un consum mai redus, însă va trebui să aşteptăm comunicatul oficial. De la producătorii majori de calculatoare din Asia aflăm că preţul lui Atom N280 va fi de 60-65 $, comparativ cu 14-19 $ mai mult decât N270. Să sperăm că diferenţa se va justifica. Primul netbook dotat cu acest nou procesor va fi Asus Eee PC 1004DN. Celelalte sunt aşteptate pe la jumătatea anului.

Niciun comentariu: